fi (sunt, fost), vb. –
1. A ființa. –
2. A sta. –
3. A se găsi, a se afla. –
4. A exista. –
5. A trăi. –
6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). –
7. A dura, a se menține. –
8. A fi de față. –
9. A avea loc, a se ține. –
10. (Cu
prep. cu) A fi adept. –
11. (Cu
prep. de) A merita, a fi demn de. –
12. (Cu
prep. a) A avea chef de. –
13. (Cu
conj. să) A trebui, a fi nevoie.
14. (Cu
inf.) A trebui.
Mr. escu, fută, h’ireș
megl. săm, fost, ire,
istr. escu, fost, fi.
Lat. sum fui, al cărui
inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Pușcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR).
Cf. ființă, firetic. A păstrat forma
înv. a optativului, în formulele de imprecație fire-ai, fire-ar.
Comp. cu conjunctivul fie (
cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare,
pron.; fiece,
adj.; fiecine,
pron.; fiecînd,
adv.; fiecum,
adv.; fieunde,
adv. (rar). Fiindcă,
conj. este un
comp. de la că cu gerunziul fiind.
Der. fire,
s. f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creație;
înv., menstruație), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (
cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a crește”); fireș (
var. înv. hireș),
adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt
înv.; firesc,
adj. (natural); fireșie,
s. f. (
înv., natură); firește,
adv. (în chip natural); nefiresc,
adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor,
adj. (existent, viitor), creație artificială,
înv. Ființă,
s. f. (făptură; esență, natural; prezență; existență), este un
der. de la gerunziul fiind, cu
suf. -ință,
cf. ușurință, cuviință, cerință, etc. (Pușcariu 610 și DAR, de la un
lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu și necesară). –
Der. ființa,
vb. (a exista, a se afla); ființesc,
adj. (
înv., real); neființă,
s. f. (inexistență); desființa,
vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înființa,
vb. (a crea, a stabili, a funda;
refl., a apărea, a se produce;
refl., a se prezenta); înființător,
adj. (fondator).